Finantari Europene

Avertisment

Acest site web nu reprezintă în mod necesar poziţia oficiala a Comisiei Europene.
Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor site-ului web.

Pentru informaţii despre celelalte programe finanţate de Uniunea Europeana în România, cât şi pentru informaţii detaliate privind aderarea României la Uniunea Europeana, vă invităm să vizitaţi adresa web a Centrului de Informare al Comisiei Europene în România.

         

Phare 2006 Coeziune Economica şi Socială - 
Dezvoltarea Resurselor umane

Promovarea învăţării pe parcursul întregii vieţi pentru calificarea şi recalificarea forţei de muncă

Program Phare 2006/018-147.04.02
"Calificarea - Cheia sigurantei locului de munca"

Perioada de implementare: 02.12.2008 – 30.11.2009

Proiectul a fost întocmit de către Biroul Programe de Dezvoltare din cadrul S.C. Oil Terminal S.A. Constanţa - Şef Birou – Armando-Traian ANDREŞOIU -  în colaborare cu partenerul S.C. Work Education S.R.L. Constanţa - Director General – Adriana ARGHIRESCU.  
Valoarea totală a proiectului este de 67.395,00 EUR din care alocaţia financiară nerambursabilă obţinută de la Uniunea Europeană este de 53.395,00 EUR.

Obiectivul general: Creşterea potenţialului economic şi social al Regiunii de Dezvoltare Sud Est  prin promovarea învăţării pe parcursul întregii vieţi pentru calificarea şi recalificarea forţei de muncă în concordanţă cu Planul Naţional de Dezvoltare.
Obiectivul specific: Creşterea competitivităţii şi adaptabilităţii resurselor umane şi a productivităţii acestora la locul de muncă prin organizarea unui curs de formare profesională – calificare în meseria de Servant pompier - adresat angajaţilor din  S.C. Oil Terminal S.A. Constanţa.
Grupul (grupurile) ţintă: 57 de angajaţi ai SC Oil Terminal SA Constanţa care îndeplinesc condiţiile de experienţă şi pregătire fizică pentru ocupaţia de servant pompier dintr-un total de 1292 angajaţi operativi.
Beneficiarii finali: S.C. Oil Terminal SA Constanţa, cel mai mare terminal petrolier românesc la Marea Neagră, alături de operatorii portuari şi populaţia riverană Mării Negre, datorită reducerii riscului de producere şi extindere a unor pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti ca urmare a producerii unor explozii sau incendii.
Rezultatele aşteptate: formarea a cel puţin 57 de servanţi pompier cu 57 de certificate de calificare valabile la nivel naţional.

S.C. Oil Terminal S.A. Constanţa este cel mai mare operator român la Marea Neagră, specializat în vehicularea ţiţeiului, având trei mari depozite dotate cu rezervoare cu o capacitate totală de 1.700.000 m.c., capacităţi de încărcare/descărcare (rampe C.F. ) cu o lungime totală de 30 km şi conducte de transport pentru ţiţei şi produse petroliere întinse pe o lungime de 50 km. Această manipulare permanentă de substanţe inflamabile şi explozive creşte semnificativ riscul de pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti. În acest context, activitatea de prevenire şi stingere a incendiilor, deşi o activitate indirectă, este una de primă importanţă, consecinţele intervenţiei rapide şi profesioniste în situaţii de urgenţă fiind vitale.